Cum să îți regăsești armonia când viața te împinge în zid

„Unul din lucrurile cele mai tragice pe care le știu despre firea umană este că avem cu toții tendința să amânăm să trăim.” (Dale Carnegie)

„Îți merge numele că trăiești…” Așa este redat un text din ultima carte a Sfintei Scripturi!

Dur! Foarte dur! Ne cedăm viața apatiei, rămânând blocați într-o viață trăită doar pe jumătate! Sau poate că o trăim secvențial! Trăim izbiți de zid! Dacă nu ne trimite viața acolo, alegem noi voluntar…

„Suntem obsedați să facem bani de care nu ne bucurăm cu adevărat. Facem asta fiindcă avem o mulțime de găuri. Credem că materia exterioară va umple ceea ce este gol înăuntru. Însă nu va umple găurile niciodată!”, spune Robin Sharma în una din cărțile pe care o lecturez acum!

Viața? Care viață?

Fugim, alergăm! Gonim pe lângă viață! În accepțiunea lui Sharma, constituim „o cultură de cyberzombi dependenți de distracție și afectați de factori ce distrag atenția.”

Confundăm viața cu hedonismul…Ne trezim obosiți ca să ne culcăm la fel! Diminețile sunt cea mai bună ilustrare a vieții noastre agitate! Ce rost are să ne petrecem cele mai bune dimineți cățărându-ne pe munți despre care, „atunci când ajungem firavi și zbârciți, ne dăm seama că nu erau cei care trebuiau! Trist. Foarte trist!”, conchide Sharma. Îl poate contrazice cineva?

Hai să privim în oglindă: ne trezim zăpăciți! Să reflectăm dimineața? Să citim? Armonie interioară? Cine mai are timp?

Triada ucigașă

Richard Foster a subliniat același lucru atunci când a zis: „În societatea contemporană, Adversarul nostru este specializat în trei lucruri: zgomot, grabă și aglomerație!” Dacă ne poate ține antrenați în „mult” și „multe”, va fi în extaz.

Dimineți perfecte? Cine le mai poate defini? Scuza cu „nu am timp” începe de la primele clipe ale zilei…

Trebuie să ți se întâmple ceva radical în viață ca să începi să te oprești și să îți pui întrebări. Totuși, încotro?

„Diavolul implantează taximetre în creierele noastre”, spune și Max Lucado în cartea Vindecare de o viață banală (una pe care o recomand cu căldură). Zidul devine tot mai puternic! Iar noi tot mai mici!

Alergăm! Dar cu ce preț?

Zidul meu...

Zilele acestea am trăit sentimente amestecate. Durere, pe de o parte! Recunoștință, pe de alta! Mulți, mulți oameni au dorit să își exprime compasiunea! Cu unii mă cunosc poate doar din experiență virtuală! Am fost copleșit… Este și asta o dovadă că am lăsat o amprentă bună în lumea în care am fost așezat să trăiesc!

Acum descopăr că viața are altă miză în joc! „Nu trăi de parcă ți-au mai rămas încă zece mii de ani!” ne transmite după două milenii Marc Aureliu. Și totuși, încercăm să îl contrazicem. Ne jucăm cu noi, cu sănătatea noastră, cu viața!

Am pierdut echilibrul dintre cele 3 părți componente ale ființei umane: partea fizică, mentală și sufletească! Suntem răvășiți pe interior și asta se vede spre exterior! Obosiți, fără vitalitate, bolnavi, cu povară în suflet și în corp! Și mergem înainte așa! Până unde? Până când?

Da, acestea sunt momentele în care m-am întâlnit cu realitatea! Viața m-a împins bine de tot în zid! Mă gândeam să renunț la tot ce am construit până acum! Însă, zilele trecute, mi-au căzut ochii pe un text care m-a tulburat adânc:

„Trecutul este un loc din care să înveți, nu o casă în care să trăiești!” Da, sunt zile care m-au adus în situația să reflectez mult! Cât pentru o viață întreagă! Și din ceea ce am acumulat îmi adun resursele interioare să dau mai departe!

⏰⏰⏰Dacă vrei o schimbare profundă, accesează și expunerea mea de mai jos! Te va ajuta să ai mai multă claritate cu privire la ceea ce poți realiza! (click pe imagine)